Tur Plovdiv - Partea I - Loveci oraşul cu un... "Ponte Vecchio" bulgăresc

Cum îi şade bine călătorului cu drumul, şi cum ne şade bine nouă cu deciziile ad-hoc de a pleca în călătorie, şi cum lucrurile neplanificate ies de regulă cel mai bine, şi cum era o vineri seară, şi cum nu văzusem încă Plovdivul despre care auzisem numai de bine, chiar dacă acum mulţi ani mai trecusem prin oraş doar în tranzit (ce pierdere), şi cum prognoza meteo zicea ceva de 20 grade celsius acolo, chiar dacă era primul weekend din februarie, am sunat un coleg din Piteşti care la sugestia mea nebunească de a merge două zile la Plovdiv a răspuns în doar 5 minute afirmativ, apoi am rezervat pe booking.com camere şi la ora 2:30 noaptea am plecat, via Piteşti, fireşte, într-un tur care aveam să descoperim ulterior ca va însuma aproximativ 1400 km.

Podul acoperit din Loveci

Am hotărât că vom face un popas la Loveci, motiv pentru care din Piteşti am plecat spre Slatina, Craiova, pentru a trece vama cu bacul la Bechet. Inutil să menţionez că la Craiova am greşit direcţia şi ne-am întors de la Işalniţa. Odată ajunşi în vamă, aveam să descoperim cu stupoare că nu avem casă de schimb valutar, motiv pentru care, la indicaţia unuia de la primul ghişeu care urma să ne încaseze prima taxă, ne-am întors câţiva kilometri până la Bechet pentru a schimba ceva bani undeva la nişte angrosişti (adică unii care deţineau un magazin en gros, de la care am şi cumpărat ulterior ceva fructe), care angrosişti şi-au făcut apariţia abia pe la 8, şi care ne-au schimbat numai în euro, la un curs relativ convenabil: 4,3 lei pentru 1 euro. Timpul de aşteptare până la apariţia acestora l-am petrecut savurând nişte gogoşi calde de la o gogoşerie din apropiere care abia deschisese.

Aventura abia avea să înceapă şi aveam să regret faptul că nu am ales ruta prin Giurgiu (cu care eram de altfel familiarizat) pentru următoarele motive:

1) Taxele româneşti. Odată ajunşi înapoi în vama română, am fost nevoiţi să plătim întâi 30 de lei de maşină taxă locală plus câte 10 lei de persoană; apoi încă 70 de lei pentru bac, întrucât am fost patru = un total de 140 lei (faţă de vreo 25 de lei cât am fi plătit taxa de pod la Giurgiu).

2) Vameşii români chiar ne-au cerut acte: ale noastre şi de la maşină, cu verificări amănunţite.

3) După ce am trecut de vama română, a trebuit să aşteptăm vreo 2 ore să vină bacul, timp în care ne-am "desfătat" cu priveliştea sinistră de la locul de îmbarcare, loc în care maşina stă pe un beton, în faţă ai Dunărea, în stânga ai un gard care înspre apă este întrerupt, loc prin care ne-am îndreptat spre a veni în întâmpinarea unor necesităţi fiziologice presante, neştiind că la întoarcere un vameş avea să zică "nu părăsiţi ţara". Această situaţie mi s-a părut cel puţin haioasă pentru că eram doar într-un pullover şi cu camera de gât, pe un frig şi vânt puternic, locul de unde veneam era viran cu câţiva pomi, maşina era cu botul la apă, iar eu nu ştiam ce semn de punctuaţie să pun după expresia auzită de la vameş. Aş fi zis că mă întreabă şi atunci ar fi trebuit să-i răspund "aş părăsi-o dar să vină bacul". Dar el tot insista disperat "nu părăsiţi ţara". Măi să fie... Ăsta e imperativ. Încearcă să îmi explice că dincolo de gard e România iar eu mă îndrept spre un teren neutru. Ete na.... I-am zis că am fost acolo să fac un pipi şi mă întorc la maşină că doar nu oi fi nebun să umblu aşa dezbrăcat pe acolo, pe frigul şi vântul ăla. Şi doar unde aveam să mă duc decât la singura maşină care nici  nu avea şofer. El nu şi nu că dacă o să vadă şefii pe camerele de luat vederi... Ce ar putea să vadă decât un pipi şi eventual un vameş care atunci când eu m-am dus acolo, el nu era la post. A înghiţit găluşca şi s-a făcut mic. Aşa că dacă treceţi pe acolo, aveţi grijă cu vameşul ăsta sau ce o fi el că e tare odihnit.

4) Îmbarcarea pe bac durează ceva pentru că trebuie să intre o grămadă de tiruri (vreo 18). Şi debarcarea aidoma.

5) Odată ajunşi pe pământ bulgăresc, a trebuit să plătim încă o taxă administrativă bulgărească de 6 euro şi să ne luăm vignetă (5 euro pentru 7 zile). Numai că nenea de la vignete se mişca în reluare şi a trebuit să aştept 40 minute ca să îmi poată elibera cu foarte mare lene o vignetă, timp în care în spatele meu s-a făcut o coadă cu şoferii tirurilor-colege la traversarea Dunării.

6) Drumul până la Plevna (spre Loveci) este dezolant, cu gropi şi cu peisaje gri. De la Plevna este mai accesibil.

Concluzie: timp pierdut faţă de varianta Giurgiu: 4-5 ore. Bani în plus: 115 lei şi 6 euro. Diferenţa de kilometri: sub 100 km.

Şi acum câteva cuvinte despre Loveci în care am ajuns în sfârşit pe la ora 13:00, după un ocol prin centrul Plevnei căutând în zadar o casă de schimb valutar.

Situat pe cele două maluri ale râului Osam, oraşul Loveci a fost fondat în Evul Mediu pe locul unei vechi aşezări trace, ca o fortăreaţă  (Hisaria) amplasată pe locul unei foste garnizoane militare romane (Prezidium) situate strategic pe cel mai scurt drum roman ce unea Dunărea cu Marea Egee.

Fiind un important centru comercial în timpul  Renaşterii Imperiului Bulgar, oraşul fortăreaţă Hisaria a fost râvnit de  turci care au reuşit capturarea sa doar printr-un vicleşug evocat de multele legende locale asupra cărora nu insistăm. Sub stăpânire otomană, oraşul, denumit de turci Lofça, devine Oraşul de Aur (Altan Loveci) datorită înfloririi comerţului motivată de poziţia strategică pe care oraşul o avea, aflat la intersecţia unor drumuri importante, favorabile negoţului.

Tot în această perioadă, Nikola Fişev, un arhitect şi sculptor bulgar, construieşte celebrul pod acoperit peste râul Osam, pod care s-a dorit o prelungire a străzii principale comerciale şi în cealaltă parte a oraşului. Era principala arteră comercială circulabilă, ce avea de o parte şi de alta prăvălii şi cafenele, restaurante şi mici ateliere meşteşugăreşti. După ce a fost distrus o dată de inundaţii şi altă dată de un incendiu, podul a fost reconstruit după schiţele vechi ale lui Fişev, diferenţa fiind că în prezent nu se poate circula pe pod decât pietonal, iar de o parte şi de alta se găsesc doar mici magazine de suveniruri şi o cofetărie mică ce oferă o privelişte asupra râului şi oraşului. A fost principalul motiv pentru popasul nostru aici, în urma căruia am decretat că "Ponte Vecchio" din Florenţa are un reprezentant în Balcani.

De partea cealaltă a podului, se află o piaţă din care începe practic oraşul vechi, rezervaţia istorică şi arhitecturală Varoşa, cu străduţe înguste şi şerpuite şi clădiri vechi din perioada renaşterii bulgare, ce merită alocarea unui timp special, împreună cu cetatea ce străjuieşte de secole pe dealul aflat la marginea acestei rezervaţii, timp pe care am zis că o să îl alocăm cu proxima ocazie, având în vedere ora înaintată şi distanţa încă mare de străbătut până la Plovdiv.

Cum ajungi? Din Bucureşti cu maşina sunt vreo 225 km prin Ruse, vreo 3-4 ore. Nu recomand ruta aleasă de mine din motivele invocate mai sus.

Ce să vezi?
- Podul Acoperit
- Cetatea Hisaria
- Rezervaţia arhitecturală şi istorică Varoşa
- Clădirile baroce din zona centrală
- Casa Tinkov
- Casele memoriale Drasova şi Raşova aflate în zona Varoşa
- Parcul Baş Bunar
- Parcul Strateş ce găzdueişte cea mai mare grădină zoologică din provincie
- Monumentul lui Vasil Levski aflat pe deal lângă cetate
- Monumentele soldaţilor ruşi căzuţi în luptele războiului ruso-turc din 1877-1878
- Vara sunt festivaluri de muzică şi teatru în aer liber (în piaţa Todor Kirkov se găseşte o scenă special amenajată pentru astfel de manifestări artistice).

"Ponte Vecchio" made in Bulgaria

Podul pe dinăuntru

cu ceva târgoveţi (sunt 64 de magazine de o parte şi de cealaltă)

Piaţeta pietonală Todor Kirkov de la ieşire, înspre Varoşa, cu cafenele

Monumente (Todor Kirkov)

Clădiri vechi

Prin partea mai nouă a oraşului

Cofetăria (partea mai ieşită) din care se poate admira cetatea aflată pe deal

Cetatea Hisaria şi Monumentul Vasil Levski  (pe deal)

Va urma.........