Ciucaş - un Munte "Roşu" cu o Vale a Berii

Multă vreme nu am ştiut de unde vine numele de Muntele Roşu. Nici măcar nu am încercat să ştiu, deşi am fost de câteva ori pe la cabana cu acelaşi nume, postată confortabil la un acces rutier convenabil pentru cei ce se doresc sedentari cu pretenţii de sportivi week-endişti la "botul" maşinii urcată pe cine ştie ce coclauri mai mult sau mai puţin umblate. De ceva vreme însă - motivat de efectele experienţelor trecute, printre care cele cu aport sufletesc materializat de "călătorie" şi nu de turism, experienţe care au condus la transpunerea  unora dintre ele în impresii ce au dat naştere acestui blog - am început să privesc mai cu atenţie la tot ce ţine de natură, aşa cum e ea, la tot ce ţine de oameni, comportamentele şi culturile lor, chiar semantica şi toponomia anumitor locuri.

Aşadar, într-o duminică m-am simţit dator mie însumi să-mi demonstrez că ceea ce citisem în urma unor documentări, se adevereşte. Adică faptul ca Muntele Roşu este numit aşa nu pentru că ar avea el însuşi ceva roşu, ci datorită unui fenomen unic în ţară dacă ne referim la amploarea lui şi anume prezenţa pe o suprafaţă destul de mare a unei specii de rhododendron sălbatic, ceea ce îi dă muntelui culoarea în această perioadă.
Scuzele de rigoare că nu am poze "roşii", noi mergând pe partea nordică a Masivului Ciucaş unde doar sporadic se putea vedea aşa ceva. Despre "Valea Berii", nici nu se poate spune că se poate asocia în vreun fel cu berea, deşi există o bere cu numele de Ciucaş (asta o lăsăm pe seama cunoscătorilor). Denumirea se pare că vine din limba slavă unde ber ar însemna trecătoare, ar mai putea veni de la faptul că hărţile vechi denumeşte valea "a Berei," se pare că odinioară sălăşluia pe aici o ursoaică pe nume Bera care se pare că a fugărit nişte englezi pionieri montagnarzi, de unde numele de "Valea Berei". Oricum ar fi, pe această vale nu există nicio asociere cu licoarea spumoasă bere, deşi la intersecţia cu DN1A se află o hală modernă care ar putea fi asociată de unii cu vreo fabrică de îmbuteliere a berii, ea nefiind săraca decât o fabrică de îmbuteliere a apei provenită din pârâul cu acelaşi nume, dealtfel foarte repede, spumos şi rece.
Aşadar, pregătirea ca la armată şi iată-ne ajunşi pe la 10:30 în Pasul Bratocea, unde lăsăm maşina şi pe la 10:45 purcedem la urcuş, care până la releul de televiziune se desfăşoară pe acelaşi drumeag îngust folosit de maşinile de intervenţie ce asigură întreţinerea turnului.

După ce trecem de turnul de televiziune, urmează un povârniş abrupt cu care ne luptăm din plin, prin pădure, unde marcajul nu excelează, dar la finalul căruia, ieşind în golul alpin, ne este recompensată străduinţa cu peisajul specific Ciucaşului adică stâncile ieşite parcă dintre vegetaţie. Dăm cu nasul de Colţii Bratocei,

o vedere de ansamblu,

după care întâlnim Porţile Bratocei deschise parcă pentru trecători.

Odată trecuţi dincolo ni se deschide orizontul asupra zonelor mai înalte ale masivului.

Ajunşi la zona de jnepeniş, vedem în stânga Muntele Tesla, o ridicătură împădurită cu un brâu golaş de grohotiş la poale.

Continuăm urcuşul printre jnepeni şi colţi de stâncă mai mari sau mai mici, mai apropiaţi sau mai depărtaţi, cu gândul de a ajunge în Şaua Ţigăilor unde ne-am propus un repaus de masă.

Cu o privire mai atentă, se pot vedea rhododendronii roşii în fotografiile următoare.

Ştiind că în jurul locului unde urma să zăbovim preţ de jumătate de oră pentru a ne încărca bateriile (a se citi stomacurile) urma să dăm peste un anume Goliat, cineva ne-a făcut un preview .... de genul feminin....

Din locul de unde am mâncat, adică de pe stânca aceasta,

am putut să-l admirăm pe adevăratul Goliat al Ciucaşului (stânga) în timp ce priveam panta care ne rămânea de străbătut până la atingerea Vârfului Ciucaş (1954 m) ce se vede în dreapta sus.

După siesta de rigoare, am plecat spre Vârful Ciucaş unde se ajunge în aproximativ 30 minute după un urcuş susţinut, trecând pe lângă Turnul Goliat (cel din faţă), Turnul Roşu (în planul al doilea). Se vede şi muntele Tesla în plan îndepărtat. Peisajul este extraordinar. În dreapta potecii se pot vedea Babele la sfat, Ţigăile şi valea de unde am urcat.

Într-un final am ajuns pe Vf. Ciucaş după circa 3 ore cu tot cu pauza de masă, deşi la plecare, indicatorul ne arăta durata parcurgerii acestui traseu până aici ca fiind de 3,5 - 4 ore. Pe cei câţiva metri pătraţi ai platoului din vârf, erau destui oameni motiv pentru care nu am întârziat prea mult şi am plecat mai departe dar nu înainte de a imortaliza momentul.

Plecăm spre Cabana Ciucaş tot pe bandă roşie, coborând pe lângă Ţigăile Mari, printr-un peisaj spectaculos.

Înainte de a junge la Cabana Ciucaş dăm de un lac

Cabana este în construcţie, se vede aportul noilor tehnologii, cărămidă Poroterm, ciment Holcim, etc. şi o maşină sovietică 4x4 cu care probabil s-au cărat aici toate materialele de construcţie inclusiv grămezile de balast şi nisip. Din acest moment traseul nostru devine unul monoton, întrucât a fost tăiat de buldozere un drum prin pădure, drum care se dovedeşte extraordinar de greu de coborât cu piciorul datorită pantei foarte mari. Mă întreb ce maşină trebuie să fi fost cea de a cărat materialele acelea la cabană. După o perioadă dificilă ce presupune "acţionarea frânei gambelor" ajungem după o coborâre serioasă la un izvor pe lângă Valea Berii, pe lângă care ne continuăm drumul până la DN1A.

Am ajuns la şosea după aproximativ 4 ore şi jumătate după ce am lăsat maşina. Numai că acum, ca să ajungem în acelaşi loc unde era parcată, ar fi trebuit să mergem pe şosea vreo 5 km, lucru care a ieşit din discuţie la un rapid vot.Rămânea decât varianta cu "ia-mă nene". Şi cum tocmai era oprit un "nene" cu familia la admirat, evident în drum spre Braşov, mi-am permis să-l rog să mă ia şi pe mine până în Pasul Bratocea, lucru care spre surprinderea mea s-a şi întâmplat. Am adus maşina, am "cules" companionii de călătorie şi am plecat spre casă cu o mulţumire pe care nu o pot reda în cuvinte. I-am spus muntelui "la revedere".