La plimbare prin Parcul Rusenski Lom

La mică distanţă de Bucureşti (sub 100 km), dar pe partea cealaltă a Dunării, la sud de Ruse, se află o Rezervaţie Naturală numită după ultimul afluent principal de pe partea dreaptă a Dunării, Râul Rusenski Lom, maestrul natural artizan al impunătoarelor formaţiuni cuprinse de Parcul Natural cu acelaşi nume (Rusenski Lom), situat de-a lungul meandrelor acestuia. Cu o suprafaţă de peste 3400 ha, acesta reprezintă o largă varietate de habitate: mici lacuri naturale şi iazuri, terase cu păşuni şi fâneaţă aflate pe marginile râurilor, păduri formate pe suprafeţe aluvionale, stânci verticale înalte. Varietatea habitatelor  contribuie la diversitatea florei şi faunei din zonă. Pe lângă acestea, Parcul mai adăposteşte numeroase obiective turistice din care cel puţin unul este înscris în patrimoniul UNESCO.

Am trecut pe lângă aceste locuri în drumurile înspre şi dinspre locurile vizitate prin Bulgaria, în mai multe rânduri în trecut (despre care probabil o să postez ulterior), fără a mă abate din drum pentru a le admira,  şi am tot amânat zicându-mi că este destul de aproape de casă şi deci uşor de revenit oricând, neştiind de fapt ce ascund locurile acestea, altfel probabil că ar fi fost de mult "bifate". Dar cum niciodată nu este prea târziu, iată că într-o zi de mai 2010 liberă, le-a venit rândul, după o hotărâre "ad hoc" (cum v-am obişnuit).

Aşadar, repede sandvişuri, harţi, aş fi vrut o cameră pentru poze, dar nu am luat decât telefonul (pozele mai slabe), apă şi... plecarea cam târziu pe la 10:00 din Bucureşti. Pentru cei aproximativ 70 km până la vama bulgară nu trebuie decât vreo oră, care trece repede. Taxa de pod (nu prea ştiu pentru ce menţin taxa asta) este de 25 lei pentru maşina mică. Vigneta bulgărească pentru o săptămână (minim) 5 euro (nu am cumpărat-o din vamă, urmând să o cumpărăm de la următoarea benzinărie, unde am oprit pentru toaletă, dar pentru ca acolo nu aveau decât pentru o lună, am zis pas şi nici că am mai găsit în altă parte, deşi am mai oprit să întrebăm, motiv pentru care recunosc încălcarea legislaţiei bulgăreşti cu un plus în buzunarele mele - voi să nu faceţi aşa).
Prima oprire, Mănăstirea de la Basarabovo, un complex monastic săpat în stâncile calcaroase din canionul făurit de Râul Rusenski Lom.

Este o părticică a ceea ce a fost odată un complex monahal întins pe tată valea râului până la Ivanovo, rezistând până la năvălirea otomană. Se spune că Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti a ctitorit aţezământul, neamul lui fiind stăpânul unei moşii întinse din această parte de lume. Populaţia de aici a fost întotdeauna mixtă, vlahi şi bulgari, pentru că, în vreme de cotropire otomană, locuitorii fugeau în satele româneşti, peste Dunăre, de unde se întorceau în vreme de pace. Biserica avea şi câteva chilii săpate, din care nu mai vedem decât puţin. 

Intrarea este liberă (sau cel puţin era când am fost noi).

Plecăm mai departe spre Ivanovo, înscris în Patrimoniul UNESCO cu o pictură dintr-o mănăstire săpată tot în piatră de călugării ermiţi.
După ce ratăm intrarea spre Ivanovo (atenţie, nu este marcat prea bine, este un indicator verde mic după ieşirea din Ivanovo), ne întoarcem şi mergem pe drumul şerpuit care la un moment dat devine foarte îngust, dar asfaltat, năpădit de vegetaţie de ai spune că ai ajuns într-un loc părăsit, lucru care se dovedeşte a nu fi adevărat acolo unde se termină. O parcare mare, la capătul căreia se găsesc nişte trepte pe care se urcă spre o chilie aparţinând complexului mănăstiresc situată cam la 100 de metri deasupra, nerestaurată şi cam neîntreţinută, pe tavanul căreia este un fragment pictat reprezentând cina cea de taină. Urcuşul anevoios pe nişte trepte umede, la umbra pădurii, se dovedeşte a fi recompensator odată ajunşi sus. În partea dreaptă chilia, în partea stângă spre  un loc de panoramă.
Intrarea: 4 leva de persoană sau 1 leva pentru studenţi. După ce intrăm în chilie, de partea cealaltă a ei se află un balcon suspendat deasupra văii care oferă o panoramă superbă şi dă senzaţii de ameţeală.
Ne întoarcem şi mergem pe culme spre locul de panoramă, unde ne delectăm privirile cu o imagine de ansamblu asupra canionului din jur.

Plecăm şi ne îndreptăm spre Cherven, pentru a-i vedea Fortăreaţa care a fost un avanpost al Fortăreţei Veliko Târnovo a Asaneştilor. Din nou indicatorul este foarte mic (şi verde), foarte uşor de trecut pe lângă el. Aşadar stânga şi începem coborârea  spre Cherven care se vede pe stânga cocoţată pe dealul care se ridică din canion (în jumătatea fotografiei)

depăşim satul şi mai mergem puţin spre oraşul medieval

şi urcăm spre oraşul construit pe un masiv de gresie şi calcare, oraş fortificat foarte bine apărat (nu şi de hoardele mongole) cu un izvor subteran carstic care asigura pentru vreme îndelungată apa necesară populaţiei asediate. Ceea ce a mai rămas din vechea fortăreaţă, vedeţi în poze. Intrarea ar fi trebuit să fie 4 leva de persoană (1 leva de student), însă noi nu am plătit pentru că nu am avut cui.

Pentru că mai aveam timp, am hotărât să mai vedem şi o peşteră, amenajată (cum aveam să descoperim ulterior) cu ajutorul Consiliului Judeţeam Giurgiu???? Curios.
Ajungi coborând pe un drum foarte îngust dar asfaltat.

Din păcate nu am fotografii dinăuntru. Intrarea este 6 leva de persoană sau 2 leva pentru studenţi, şi se face doar la oră fixă. Ghidul, a explicat turiştilor bulgari cu care am intrat, dar nu ne-a lăsat "neexplicaţi" încercând într-o franceză comprehensibilă să "subtitreze" speech-ul bulgar. Şi asta doar pentru noi doi. Peştera are 13 km de galerii, dintre care sunt deschise vizitării câteva, printre care una cu nume franţuzesc "Champs Elysee". În peşteră este destul de răcoare, aşa că dacă vă decideţi să-i faceţi o vizită, luaţi-vă ceva pe voi. Periplul subteran durează cam 40 de minute. Se spune că este a doua cea mai mare peşteră din Bulgaria.

Cu bagajul de cunoştinţe îmbunătăţit, ne îndreptăm spre casă, mulţumiţi de ceea ce ne-a dat Parcul Natural Rusenski Lom să vedem şi cu convingerea că nu numai în trecut vlahii şi bulgarii au avut ceva în comun, ci chiar şi în zilele noastre (măcar în această zonă). Păcat că nu profităm ca popor de istoria scrisă şi prin alte părţi decât acea închisă de graniţa actuală românească.

Am ajuns acasă pe la ora 6 după amiază. Aşa că dacă aveţi chef de o hoinăreală de o zi, nu ezitaţi. Aveţi suficient timp. Go for it.
Traseul poate fi vazut pe harta de mai jos.