Şapte scări - de jos în sus

- Ce facem azi, într-o zi de sfârşit de mai 2010?
- Stăm acasă.... Au anunţat ăştia ploaie după amiază....
- Hai să vedem dacă mint.
- Adică?
- Pune nişte sandwich-uri, nişte apă şi nişte schimburi în rucsac şi hai la "Şapte scări"...

Şi uite-ne aşa plecaţi pe nepusă masă pe la 9:00 din Bucureşti spre Dâmbul  Morii, unde am ajuns pe la 11 şi ceva. Şoseaua, liberă. Ajunşi acolo, ne-am zis să urcăm cât om putea până o începe ploaia, iar apoi să ne întoarcem şi să plecăm acasă. Şi iată-ne la poalele Masivului Piatra Mare, gata de purces 

pe valea Pârâului Şipota,

pe marcaj dungă galbenă,

la pas,

printre, pe lânga şi ... pe sub brazi,

 peste apă,

pe lângă semnele barbariei unora care au aplicat "aduceri aminte" şi nu numai asupra unui fost refugiu,

urcând pe "trepte",

şi măsurându-ne cu stâncile,

până am ajuns la baza canionului,

cunoscut de noi dintr-o altă postură, acum doi ani, aceea de "Şapte scări - de sus în jos", adică de "coborâtori" de scări.

Şi pentru că ploaia încă nu începuse, am zis hai să urcăm... Neplăcut a fost că am dat peste un grup de copii care oarecum blocau accesul. Şi mai neplăcut a fost că nu am putut fotografia prea bine doar cu un telefon, motiv pentru care pozele nu sunt foarte bune. De menţionat că amenajările din canion materializate prin treptele metalice şi pasajele dintre ele, sunt foarte degradate, fapt care face necesară înaintarea cu foarte mare atenţie.

După urcuşul pe tronsoanele de scări metalice dintre care unul are o înălţime de 38 de metri, şi se află pe lângă o cascadă care te răcoreşte de-a binelea şi la propriu şi la figurat urmează mulţumirea de sine pentru delectarea personală cu ceea ce era de văzut, pentru "bifarea" acţiunii şi... pentru că ploaia nu începuse încă. Aşa că, ne-am zis: ce-ar fi să ne întoarcem pe altă parte? Zis şi făcut.

Imediat în amonte de canion, pereţii se mai depărtează şi după circa 60 de metri, traseul bandă galbenă coteşte spre dreapta, loc în care se intersectează cu un traseu în stânga, marcat triunghi albastru, pe care noi îl vom urma. Începe cu un urcuş abrupt, după care la circa 20 minute se desparte spre stânga un traseu marcat tot cu triunghi albastru, pe care noi nu îl vom urma, traseu care duce in aval de canion, prin Prăpastia urşilor. Vom continua înainte tot pe triunghi albastru, o urcare uşoară, vom trece apoi pe lângă o bancă unde ne vom odihni şi vom continua până la a doua băncuţă situată la intersecţia marcajului nostru cu "Traseul familiar" care pleacă tot din Dâmbul Morii şi duce la Cabana Piatra Mare.

Un Hercule?

Prima băncuţă

Un bulevard...

Şi a doua băncuţă...

Din acest punct se coboară pe marcaj dungă roşie pe un drum şerpuit prin pădure până la Dâmbul Morii,

pe traseu mai gasim un loc de odihnă,

după care într-un final ieşim în poieniţa de lîngă Pârâul Şipota, unde ne întâlnim cu nişte cunoscuţi şi constatăm că ploaia nu a început, ba chiar este soare, motiv pentru care zăbovim la un picnic împreună cu prietenii noştri preţ de vreo două ore.

Durata traseului: trei ore şi un pic, lejer(desenat pe hartă cu roşu).

După ce am plecat, abia pe la Predeal a început să plouă. Aşa că ne-am zis noi... poate că ăştia de la meteo nu au minţit azi dimineaţă, dar ne-au lăsat să terminăm drumeţia....