Kölner Dom - Catedrala orasului cu iz de "Cologne"

Se spune despre cei nascuti in Koln dar care locuiesc la distanta de acesta, ca sunt bolnavi de "raul de a fi departe de Koln". Vizitatorii orasului vor intelege repede "de ce". Fiind cel mai vechi metropolis german, cel care a dat numele sau apei de colonie (Kolner Wasser sau Eau de Cologne) cu faimoasa Eau de Cologne 4711, Koln ofera un mix de biserici din perioada romantica (ultima in arhitectura moderna), strazi unde "shoping-ul" este cuvantul de ordine si muzee renumite in toata lumea. Sa nu uitam si de carnavalul specific.

Convins de ceea ce citisem prin ghiduri si pentru ca prin martie anul acesta am avut ocazia sa trec pe langa Koln (in drum spre Olanda), desi era undeva in jur de ora pranzului, am hotarat sa facem un mic ocol pentru a vedea ceea ce a fost pentru patru ani (1880-1884) cea mai inalta constructie din lume,  intrecuta in 1884 de obeliscul-monument din Washington. Ati ghicit, este vorba despre Catedrala din Koln (Kolner Dom), care cu ai sai 157 metri inaltime domina semeata orice constructie din jur, si asta nu pentru ca inginerii germani nu ar fi putut construi cladiri care sa depaseasca aceasta inaltime, ci pentru ca, din respect pentru medievalul "zgarie nori", au construit edificii care lasa intaietate turnurilor gotic-romantice ale domului, urmatoarea cladire fiind doar cu noua metri mai scunda (Kolner Turm cu ai sai 148.5 m si 43 de etaje), asta daca nu tinem cont de turnul de televiziune care are 266 metri (dar asta intra totusi la alta categorie).

Asadar, intrarea in Koln. Aglomeratie dar ordine...tipic nemtesc. Catedrala, incotro? Nu trebuie sa te framanti prea tare pentru ca daca tii directia "centru" o sa iti apara semeata din orice directie vei intra. Problema o sa fie - daca o sa ajungeti asa cum am fost eu, cu o dubita - pentru ca parcarile in marea majoritate sunt acoperite, deci cu limitare de inaltime sau pe strazi inguste.

Gata, hai spre destinatia noastra. Dupa cateva minute pe stradutele inguste unde gasesti magazine de tot felul, dai peste colos... Si incepi sa te minunezi de dimensiuni, tehnica de executie, arhitectura, piata mare din

jur, faptul ca edificiile alaturate par pitice, iar tu te simti ca o furnica langa un elefant, asa ca renunti la comparatii si te duci cu gandul cu opt secole in urma, atunci cand a inceput constructia, incercand o motivatie pentru o asa grandoare, materializare a geniului creator uman.

Asadar, sa incepem cu superlativele: am spus deja ca pentru patru ani a fost cea mai inalta structura din lume; este pe locul doi in ceea ce priveste marimea turlei (structura conica de deasupra) dupa cea a Ulm Minster, definitivata zece ani mai tarziu, in 1890; raportul inaltime / latime intre piloni al balconului corului din interior este de asemenea un record medieval, avand valoarea de 3,6 / 1; are cea mai larga fatada intalnita la vreo biserica din lume, datorata celor doua turnuri; este pastratoarea ramasitelor Celor Trei Magi (cel putin asa spun ghidurile) de prin secolul XIII; are cel mai mare clopot pendular din lume (Clopotul lui Sf. Petru) cu o masa de 24 tone, montat pe la 1922; a fost construită pe parcursul a 632 de ani (între 1248 şi 1880) si lista poate continua.

Pentru ca a fost gandita ca un loc de pelerinaj, biserica poate aduna in interiorul sau 4000 de oameni din care 1200 pe locuri, avand o suprafata construita de circa 8000 mp. Rocile din care a fost construita au fost aduse de departe, din toata Germania si au fost îmbinate astfel încât sa confere edificiului rezistenţă dar şi frumuseţe prin prezenţa nenumăratelor ornamentaţii arhitectonice exterioare.

Intram pe nişte uşi metalice masive, mi se pare ca sunt din bronz judecând după culoarea oxidului verzui depus pe ele,

şi dăm peste un interior care îţi imprimă o stare de respect şi supunere, având în vedere proporţiile,

dimensiunile vitraliilor (suprafaţa vitrată totalizând 10.000 mp),

lucrătura mozaicurilor din pardoseli,

criptele păstrătoare de rămăşiţe pământeşti,

culminând cu sarcofagul în care se spune că există rămăşiţele pământeşti ale Celor Trei Magi biblici, rămăşiţe plimbate întâi pe la Constantinopole, apoi aduse prin 334 la Milano, de unde Imperatorul roman Barbarossa le-a luat pe la 1164 şi le-a dat arhiepiscopului de atunci al Cologne. Sarcofagul este construit ca o bazilică, două compartimente fiind unul lângă altul, iar cel de-al treilea deasupra. Este placat cu aur şi pietre preţioase, ceea ce îi dă dreptul de a fi împrejmuit şi bine păzit.

O să treacă vreo câteva ore bune până o să iţi aduci aminte să ieşi pentru că în acest spaţiu imens sunt foarte multe opere de artă de admirat.

Odată ajuns afară, trebuie să te pregăteşti fizic şi sufleteşte dacă vrei să ai parte de ceea ce este cu adevărat o aventură de neuitat.Se numeşte panorama oraşului de sus de pe turn cu toate surprizele ivite până a avea parte de ea. Aşadar: mergi prin dreapta catedralei, cum te uiţi la intrarea principală şi vezi o intrare micuţă, undeva, după ce cobori câteva trepte. Este intrarea în muzeu, unde poţi vedea peste ce s-a construit catedrala de deasupra, adică peste o biserica creştină timpurie, peste care a fost construit un templu roman clădit de Augustus.

Pentru a ajunge la zidurile acestora, arheologii au săpat un tunel (care se vede în poza) cu un fel de carotă, facând gaură lângă gaură. De menţionat că deasupra se apasă miile de tone ale catedralei.

Vizităm şi apoi ne întoarcem pentru a purcede la escaladarea celor 533 de trepte pentru circa 30 de minute. Aşa zice ghidul. Numai că, o să ne oprim din urcat odată pentru a vedea "clopotul" şi pe celelalte clopote,

odată pentru a vedea oraşul de pe o terasă,

odată unde se termină scările din piatră în spirală, loc de unde începe un schelet metalic de unde în continuare urcarea se face pe scări metalice, şi unde părerea mea confirmată ulterior este că acestea se cam mişcă,

odată după ce se termină şi treptele metalice, de unde poţi vedea turla de deasupra,

printre fantele căreia suflă un vânt năpraznic, cu şuierăturile de rigoare, vânt care "mişcă" pentru câţiva centimetri întregul ansamblu (sau aşa mi s-a părut), lucru care mie personal nu prea mi-a plăcut, şi ultima oprire pe ringul exterior pentru care s-a meritat această întreagă corvoadă.

Se vede oboseala acumulată de drumul din România (condus non-stop) + oboseala de la urcare + sudoarea respectivă + efectul senzaţiei de instabilitate provocată de viteza vântului.

Coborâm tot cât am urcat şi parcă nu se mai termină, numărând treptele doar aşa, de verificare. Este bine.

Sunt 533.

După toate acestea, te poţi plimba pe străduţe, poţi să te aşezi la o terasă pentru a bea ceva răcoritor sau a mânca ceva, sau şi mai bine, poţi să te opreşti prin vreo piaţetă pentru a te relaxa cu o porţie de muzică preclasică live, ad-hoc, la care nu eşti obligat să-ţi iei bilet.

Dar dacă merită.....

Concluzii: o să revin cu siguranţă în acest oraş şi o să-i aloc mai mult timp.

Până atunci, o să mă mai suportaţi cu alte povestioare de prin alte părţi de lume. Pâna la o proximă postare,.....la revedere..