's-Hertogenbosch - istorie, artă şi cultură în mijlocul apelor

Istorie? Trebuie să fie din moment ce este cunoscut din secolul XII. Artă? Cum altfel când a dat lumii un celebru pictor şi sculptor, şi când caracteristica de bază a industriei este fabricarea instrumentelor muzicale? Cultură? Păi este construit pe locul unde în antichitate se găsea un templu al unui zeu roman (Hercules Magusanus). În secolul XVI, fiind reşedinţă episcopală, a deschis porţile Reformei. Apoi a fost ocupat de spanioli, francezi, a fost alăturat Prusiei. Toate aceste influenţe culturale se regăsesc în construcţii, modul de a fi, în întreaga "viaţă" a oraşului. În mijlocul apelor? Unde altundeva decât în Olanda, ţinutul de sub ape?

Nu mică mi-a fost mirarea să aflu - prin martie 2010 - că există un "Bosch" care nu se refră la scule electrice. Ba mai mult ... Că este "oraşul lui Bosch", sau "Pădurea Ducelui" sau "den Bosch" aşa cum localnicilor prescurtat le place a-şi da locul de naştere. Şi nu mică mi-a fost mirarea să aflu că acest Bosch a fost de fapt un celebru pictor şi sculptor.
Aşa că, la o întoarcere din "Ţara Lalelelor", mi-am zis că trebuie musai să fac un mic ocol pentru edificare. Zis şi făcut, deşi cam prea allegro pentru mine. Adică o după amiază foaaaarte mică. Dar plină.
Oraşul îţi arată puţin din vârstă încă de la intrare, prin ce a mai rămas din fortificaţiile puternicului bastion de apărare "situat în mlaştină"  pe frontiera care despărţea Olanda de Nord de cea de Sud, prin ale cărui ziduri de necucerit şi-a căpătat numele vremii de "Invincibilul Dragon din Mlaştină". Astăzi, zidurile păzesc doar un biotop al vegetaţiei mlăştinoase şi "de zid", având diverse plante rare şi licheni, pomi şi arbuşti, formând un aşa zis coridor ecologic.

Aşadar zidurile înconjurate de canale,

şi de piste pentru bicilete,

apoi inconfundabilele ferestre fără perdele, care par a spune că localnicii nu au nimic de ascuns, 

canalele cu podurile mobile, 

avantajosul garaj mobil (oare o fi plătind taxă de parcare la Primărie?), alternativa pentru locurile unde nu se poate ajunge pe apă, 

clădiri mai noi, 

înfrăţite cu altele mai vechi, într-o perfectă armonie, aşa cum fiecare instrument muzical făurit de locuitorii acestor meleaguri o va face,

pseudo-locuinţe "lacustre", deasupra micului canal Binnendieze care străbate centrul pe dedesubt, canal pe care se pot face plimbări cu barca, (ratate de mine din lipsă de timp), plimbări ce-ţi dezvăluie minunate arcade şi locuri pline de linişte, cu oraşul deasupra,

minunăţiile detaliilor arhitectonice făurite, păstrate şi mai ales întreţinute de localnici, de zici că sunt terminate anul ăsta, culminând - cum altfel - cu măreaţa, impunătoarea, intimidanta Catedrală, ce domină clădirile dimprejur şi al cărei turn se observă aproape din orice loc, 

Catedrala St. Jan, cu ale sale ornamentaţii bogate gotice,

despre care se spune că ar fi una dintre cele mai frumoase catedrale din Olanda,

cu puternice influenţe franceze, pentru care se spune că s-ar asemui Catedralei din Anvers datorită faptului că locul coloanelor rotunde cu capiteluri este luat de grupuri de stâlpi de susţinere lipsiţi de capiteluri, inovaţie cu puternic impact vizual ce-i  conferă catedralei de 28 metri înălţime înfăţişarea unui spaţiu care pare a se înălţa spre cer,

influenţele prusace cu al lor vultur, 

şi bineînţeles influenţele olandeze prin care ni se demonstrează încă o dată că artiştii olandezi erau neîntrecuţi în arta luminii, nu doar în pictură, ci şi în arhitectură. 

Tot aici se află cea mai frumoasă Madonă din Olanda, o statuetă care stă în mijlocul unei mări de flori, luminată atât de miile de lumânări, cât şi de ferestrele puse în aşa fel pentru a permite luminii să intre, dintre care o fereastră este chiar oblică pentru a permite razelor după amiezii să pătrundă. Nu am mai avut cum să  o fotografiez. Am fost "invitaţi" afară pentru că era ora închiderii.

Nici nu am mai avut privilegiul de a urca în turnul de unde am fi putut vedea panorama oraşului, poate altă dată. Numai să fie vara, când turnul este deschis vizitatorilor pentru escaladare.

Poarta ferecată, însă, 

nu ne-a împiedicat să mai admirăm împrejurimile, o piaţetă  situată în dreapta Catedralei folosită probabil pentru diverse manifestări,

şi să aşteptăm ora exactă, moment în care urma să ascultăm gongul ceasului din turn care încă funcţionează cu precizie. Pentru a asculta mai mult decât un simplu gong, merită să veniţi miercurea, când cele 50 de clopote găzduite în turn vă vor încânta auzul începând cu 12 noaptea până la 1 după amiaza. Pentru noi nu a fost să fie.

Aşa că am traversat strada şi am aşteptat la o terasă amenajată pe trotuar, loc unde am descoperit oameni liniştiţi, unii veniţi la plimbare, alţii după serviciu, mulţi dintre ei vorbind fie germana, franceza, româna, evident, aşadar o lume pestriţă, dar având un calm şi o bunăvoinţă care nouă ne lipseşte.

După gongul orologiului, ne-am lăsat pierduţi pe străduţe, observând paşnicii locuitori, care nu se sfiesc să-şi arate mulţumirea sufletească, 

bineînţeles cu biciletele de rigoare..., 

o zonă de shopping unde preţurile sunt mai cumsecade decât la noi, 

bineînţeles piaţa centrală cu formă triunghiulară, unde se organizează târguri de două ori pe săptămână, miercurea şi sâmbăta, (în spate, puţin stânga, se vede Moriaan, clădirea cu turnuleţ, despre care se spune că ar fi cea mai veche clădire din cărămizi construită în Olanda, datând din secolul XIII, clădire care se pare că făcea parte din zidul de apărare ce înconjura piaţa, unde acum găsiţi centrul de informare turistică), 

tot în piaţă se află şi Primăria, clădirea cu turn cu ceas  (având 35 de clopote care în fiecare miercuri între 10 şi 11 funcţionează spre delectarea celor prezenţi), la origine gotică, dar remodelată baroc.

Am mai trecut pe lângă o biserică protestantă,

o străduţă îngustă (probabil sora Străzii Sforii din  Braşov),

alte minuni arhitectonice, 

şi nu în ultimul rând statuia patronului oraşului, Hieronimus Bosch. 

După ce am mai privit odată asupra turnului Catedralei St. Jan, pentru a-mi întipări în minte locul de unde voi privi oraşelul data viitoare, mi-am spus că trebuie să mai revin, de data aceasta musai într-o zi de miercuri,  vara, pentru a reedita şi de ce nu a-mi îmbogăţi experienţa trăită în acest colţ de lume, al cărui nume ne este greu să-l rostim, un nume care începe cu literă mică, dar care are ceva măreţ în el.