Bilanţ de an nou. La Mulţi Ani 2012.

Acum mai mult ca oricând este timpul de a ne face un bilanţ a ceea ce a însemnat trecerea prin 2011. Aşa, cu "profit şi pierdere". Iar pentru 2012, nişte previziuni, ţinte, dorinţe. Fiindcă totdeauna e bine să luăm doar ce e bun, vom renunţa la capitolul "pierdere" şi vom spune că 2011 a fost o experienţă cu întâmplări planificate şi altele ce au venit pe neaşteptat, o experienţă despre care îmi place să cred că ne-a făcut mai buni şi mai umani. Pentru 2012 nu am aşteptări nici mai mari, nici mai mici, ci mai pline de însemnătate şi mai înălţătoare, aşa cum deja v-am urat unora dintre voi. Pentru ceilalţi dintre cititori care vă consideraţi călători, vă urez acum să aveţi parte de călătorii nici mai multe, nici mai puţine decât în 2011, ci mai pline de interacţiuni cu oamenii, cu cultura lor, cu natura în general. Un călător înţelege totdeauna acest lucru, aşa cum am mai spus-o.
Aşadar La Mulţi Ani şi la cât mai multe călătorii... frumoase !

Viena gătită de sărbătoare - Partea I - De la Operă la Catedrală

Weihnachtsmärkte, Adventmärkte sau mai pe româneşte pieţele de Crăciun, cu turta dulce într-o varietate de forme că nu trebuie să fi copil pentru a rămâne cu gura căscată de admiraţie şi poftă, wurst-ii tradiţionali cu muştar, punch-ul cu diverse mirodenii, merele învelite în caramel sau ciocolată, Gluhwein sau vinul fiert cu mere şi scorţişoară, apfelstrudel sau ştrudelul cu mere, fisticul învelit în zahăr ars, cartofii copţi cu felurite sosuri, castanele coapte, diversele acadele întoarse şi dulcegării nenumărate de nici nu poţi să le spui pe toate pe nume, împreună cu atmosfera de sărbătoare dată de voioşia celor ce se înfruptă din cele enumerate mai înainte la un pahar de vorbă multinaţională, în sunet fin de colinde ce răzbate prin gerul aşternut peste urbe, toate acestea în interiorul unei capitale imperiale printre clădiri emblematice cu multă istorie, face din Viena cea mai dorită destinaţie pentru perioada târgurilor de Crăciun.

Graz - ieslea de gheaţă nevăzută

Am rămas foarte dezamăgit după trecerea prin această urbe a Regatului de Est. Nuu, nu vă gândiţi că ar avea oraşul ceva. Dimpotrivă. Nu este degeaba desemnat de către UNESCO "City of Design". Dar ce să faci în jumătate de oră noaptea? Graz merită din plin să-i acordaţi o perioadă generoasă de timp pentru explorare, mai ales că acum este şi perioada sărbătorilor de iarnă, iar austriecii sunt renumiţi pentru celebrele pieţe de Crăciun. Dezamăgirea mea a venit în urma faptului că nu am reuşit să surprind lucrul inedit pe care anul acesta oraşul l-a avut de arătat lumii în această perioadă a anului şi anume opera unor artişti ce au realizat scena Naşterii Domnului, sculptând în gheaţă ieslea şi personajele participante la scena Adventului în mărime naturală.

Muzeul Conacul Bellu - bijuteria arhitectonică din Urlaţi

Se spune că esenţele tari se păstrează în sticluţe mici. Am găsit la Urlaţi în judeţul Prahova, o asemenea "esenţă tare" de istorie românească şi mai ales o "esenţă tare" de pasiune în conservarea, restaurarea, expunerea şi prezentarea patrimoniul nostru naţional - atât cât a mai rămas din el. Este vorba despre o bucăţică mică din domeniul familiei Bellu, despre care foarte mulţi dintre noi nu ştim mai mult decât că a donat un teren în Bucureşti, destinat unui cimitir care îi poartă numele, deşi această familie a jucat un rol foarte important în cultura românească şi a lăsat o moştenire importantă neamului nostru.

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi

Se zice că alături de cel de la Mogoşoaia şi cel de la Hurezi, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi împreună cu cele amintite deja, sunt cele mai bine conservate construcţii de acest gen. Că e aievea au ba, am vrut să vedem azi şi eventual să ne mândrim că facem parte din naţia care a putut ctitori asemenea edificii durabile. Dacă domnitorului nu îi era greu să meargă de la Bucureştiul - centru comercial de atunci (sec XVII) sau de la Târgoviştea - capitala administrativă tot de atunci până la Potlogi - reşedinţa dumnealui aflată cam la jumătatea distanţei dintre cele două oraşe, am zis că în zilele noastre este o nimica toată - cam vreo 40 km din Bucureşti. Aveam să descoperim că nu este chiar nimica toată dacă nu ignori craterele dintr-o porţiune de drum pe unde am mers noi.

"Biserica robilor" Butimanu - sat Decindea

Alergăm câteodată sute de kilometri pentru a face cunoştinţă cu cine ştie ce cultură, vestigii sau monumente, fără  a lua în consideraţie prea mult locurile dimprejurul nostru.

La nici 40 de kilometri depărtare de centrul Bucureştiului se află un locaş de cult ce păstrează între "zidurile" sale din lemn o istorie nespusă a  obidirii. 

Niš - poarta dintre Orient şi Occident - Partea a II-a - Oraşul

 

Am văzut cu ochii minţii mărimea şi importanţa avută de-a lungul timpului, trecând pe sub diferite stăpâniri - de oraşul-cetate ctitorit pe malurile Râului Nisava, aflat la intersecţia unor importante rute comerciale actuale, extinse peste mult mai vechile, cunoscutele şi umblatele drumuri pe care se transportau mărfuri, oameni sau arme (ca să numim aici doar Via Militaris sau Via Diagonalis din perioada romană şi bizantină sau Drumul Constantinopolelui din perioada Evului Mediu şi cea de sub dominaţie otomană), drumuri care şi azi ca şi atunci leagă Europa de Asia Mică şi Marea Mediterană de Marea Neagră, conferindu-i oraşului importanţa sa perenă, oraş care în prezent, deşi are doar vreo 250.000 de locuitori, este al treilea oraş ca mărime din Serbia (după Belgrad şi Novi Sad), dar are cel de-al doilea aeroport internaţional din ţară.

Niš - poarta dintre Orient şi Occident - Partea I - Fortăreaţa

Sursa foto: http://www.nistourism.org.rs/

Cunoscut drept "Poarta dintre Orient şi Occident" (aşa cum l-au numit mulţi dintre scriitorii, istoricii şi geografii care i-au acordat o minimă atenţie), datorită situării sale strategice la confluenţa principalelor rute Europene vechi şi noi ce leagă Marea Adriatică, Marea Egee şi Marea Neagră de ţinuturile Europei Centrale şi de Vest, anticul oraş Naissus numit astăzi Niš a dezvoltat un mix de cultură răsăriteano-vestică motivată nu doar de influenţa mercantilismului celor ce treceau pe rutele menţionate mai sus şi înnodate în acest loc, ci şi de efectele belice ale mai multor naţiuni, ca să amintim aici de huni, celţi, traci, goţi, iliri şi nu în ultimul rând de romani, aceia care şi-au "extras" unul dintre cei mai capabili imperatori de pe aceste meleaguri. Este vorba despre Flavius Valerius Constantinus (sau mai cunoscutul Constantin cel Mare) născut în Naissus (Niš), întemeietorul Constantinopolelui, cel ce avea să schimbe soarta creştinilor în Imperiul Roman scoţându-i pe aceştia din catacombe şi din arenele romane cu gladiatori, prin decretarea creştinismului ca religie oficială a Imperiului  în urma Edictului din Milan din anul 313, astfel deschizând calea uneia dintre cele mai răspândite religii actuale. Că Niš mai este cunoscut şi ca "Oraşul lui Constantin", este o recunoaştere a faptului că marea personalitate a lăsat moştenire locului natal urme palpabile ce rezistă până în zilele noastre.

Tur Plovdiv - Partea a IV-a - Oraşul vechi

Centrul vechi al Plovdivului este un melanj de istorie tracă, vestigii romane, edificii otomane, renaştere bulgară, puse în mojarul vieţii cotidiene contemporane ce se împleteşte printre străduţele înguste pavate şi construcţiile limitrofe unele mai vechi ca altele, cu funcţionalităţi actuale diferite începând de la găzduirea de muzee, expoziţii, case memoriale, săli de concerte, locaşe de cult, arene pentru manifestări în aer liber, parcuri pentru relaxare, magazine, restaurante şi culminând cu domicilii ale unor localnici. Per ansamblu, centrul vechi al Plovdivului este un muzeu viu pluridisciplinar căruia merită să îi acorzi un timp special pentru a-i admira exponatele de orice fel şi pentru a-i simţi freamătul.

Tur Plovdiv - Partea a III-a - Un oraş contemporan cu Troia

Nu toate oraşele vechi au rezistat în timp. Nu toate cele care au rezistat sunt în prezent şi centre culturale puternice. Puţine dintre acestea sunt întinse pe şapte coline. Însă doar unul se găseşte în Balcani, este contemporan cu Troia, este un muzeu deschis în aer liber, viu şi locuit, este oraşul mai vechi chiar decât Roma, Constantinopole, Cartagina sau Atena,  trecând prin metamorfoze de denumire şi identitate proprie de la Evmolpia, Philipoppolis, Trimontium (denumit în acea perioadă şi Ulpia, Flavia sau Julia), schimbat în final în Pulpudeva, cu modificări ulterioare spre Puldin sau Ploudin şi devenit în final Plovdiv, supranumit Parisul Balcanic.

Tur Plovdiv - Partea a II-a - Peştera Bacho Kiro şi Mănăstirea Dryanovo

După popasul scurt şi frustrant din Loveci (despre care v-am vorbit ceva  aici), scurt pentru că oraşul merită cel puţin o zi întreagă pentru explorare şi frustrant pentru că noi nu am avut acest timp, având rezervare în Plovdiv, la o distanţă destul de mare, am purces la drum via Dryanovo, ştiind că orăşelul are ceva de oferit, mai ales că a fost oraşul unde s-a născut Nikola Fişev (Koylu Ficheto cum i se mai spunea) cel care a construit podul acoperit din Loveci, şi care a dăruit  şi oraşului natal una din multele sale opere arhitecturale materializată aici printr-o biserică, pe care noi din aceeaşi lipsă de timp, nu am mai apucat să o vedem, alt motiv pentru o ulterioară trecere prin zonă.

Tur Plovdiv - Partea I - Loveci oraşul cu un... "Ponte Vecchio" bulgăresc

Cum îi şade bine călătorului cu drumul, şi cum ne şade bine nouă cu deciziile ad-hoc de a pleca în călătorie, şi cum lucrurile neplanificate ies de regulă cel mai bine, şi cum era o vineri seară, şi cum nu văzusem încă Plovdivul despre care auzisem numai de bine, chiar dacă acum mulţi ani mai trecusem prin oraş doar în tranzit (ce pierdere), şi cum prognoza meteo zicea ceva de 20 grade celsius acolo, chiar dacă era primul weekend din februarie, am sunat un coleg din Piteşti care la sugestia mea nebunească de a merge două zile la Plovdiv a răspuns în doar 5 minute afirmativ, apoi am rezervat pe booking.com camere şi la ora 2:30 noaptea am plecat, via Piteşti, fireşte, într-un tur care aveam să descoperim ulterior ca va însuma aproximativ 1400 km.

Podul acoperit din Loveci

Back in time ... Retrospectiva 2010

M-am gândit mult dacă să scriu acest post au ba. După îndelungi deliberări, am zis: "în niciun caz ba", chiar dacă:

- se va constata o oarecare întârziere la capitolul "momentul postării" (a se citi lene);

- câte cineva ar putea avea de comentat la modul "ce de se mai plimbă ăsta în loc să...." pe de o parte,  pe de altă parte "doar atât? joci la juniori", iar pe de alta, "cu cât mai târziu cu atât mai rău întru fidelitatea naraţiunii evenimentelor";

- următoarele se cer o promisiune de expuneri viitoare cât mai apropiate ale retrospectivei, neîmbrăcată deja în logos scris urmare a impresiilor şi emoţiilor de călătorii trecute, îmbinate cu cele viitoare (dacă vor fi), aceasta însemnând o luptă dublă cu comoditatea (a se citi din nou lene);

-  talentul meu oratoric (scriptic) şi capacitatea de a transpune realităţile de la faţa locului şi mai ales  sentimentele încercate, nu se situează la înălţimea aşteptărilor unora dintre puţinii posibili cititori ai umilului meu bloguleţ.

Aşadar:

- am schimbat înfăţişarea blogului (un an nou, o înfăţişare nouă);

- am purces la întocmirea unei liste de "pe unde m-am preumblat" din care listă doar  cu o mică parte am reuşit să fericesc tastatura, povestind întru pomenire monitorului şi celor ce deja au deschis aceste pagini virtuale.