După un real maraton despre care v-am povestit deja
aici şi
aici, am ajuns într-un final, pe întuneric, în Plovdiv, locul care avea să ne ofere începând chiar de atunci foarte multe surprize. Aşteptam hotelul ca pe un cireş copt aşa că am mers cât am putut pe ul. Patriarh Evtimii (unde era adresa hotelului) până unde am avut voie, apoi am făcut stânga pe ul. Otets Paisiy, am parcat şi am plecat să căutăm cireşul copt (a se citi hotelul). Prima surpriză: amplasarea hotelului este fix pe bulevardul pietonal principal (Kneaz Alexander Battemberg), colţ cu strada menţionată mai sus. Nu am mers decât vreo 100 metri pe jos.Vreo 50 de metri pe ul. Otets Paisiy,
 |
| (maşina este în spate în dreapta şi am mers până unde se vede cedează trecerea şi drum înfundat în stânga; aia e strada cu hotelul; bineînţeles că pozele sunt făcute a doua zi) |
şi vreo 50 de metri pe ul. Patriarh Evtimii, unde am avut parte de încă o surpriză: zonă pietonală foarte frumos luminată, cu terase şi lume pe stradă şi chiar cu nişte reprezentaţii free (era unul care se juca cu nişte flăcări şi nişte beţe, alţii cântau, artă ce mai... şi asta pe la 20:00; temperatura le permitea - erau cam +10 grade iar pentru începutul lui martie era super bine).
 |
| Hotelul este despărţit de McDonalds-ul din faţă de Bulevardul pietonal Kneaz Alexander Battemberg |
 |
| Best Western Hotel Bulgaria |
Ajunşi la recepţia hotelului am aflat că cele două camere (ultimele rămase) rezervate pe booking (una pentru nefumători - standard double room - şi alta pentru fumători - deluxe double room) erau situate una la un etaj, iar cealaltă la alt etaj. La recomandarea recepţionerului am schimbat camera mea de nefumători standard cu una deluxe tot de nefumători pe acelaşi palier cu cealaltă. Aveam să aflu la inspectare ce înseamnă deluxe pentru care am plătit pe noapte (2 persoane) 30 euro; curat, spaţios, elegant, vedeţi şi voi pe site-ul hotelului
aici (ii zicea hotel Bulgaria, acum ii zice Star Hotel). Toate laudele pentru hotel. Pont aflat de la recepţie: sâmbăta şi duminica, maşina poate rămâne pe stradă, acolo unde am lăsat-o. În cursul săptămânii, se plăteşte. Aşa că dacă ma voi mai duce pe acolo o să îmi amintesc lucrul acesta.
Recunoaşterea de seară a împrejurimilor a culminat cum altfel decât cu o cină de zile mari la recomandarea personalului de la hotel care merită 10 puncte pentru toate ponturile primite. Au bulgarii ăştia un chef de a merge seara în restaurante şi de a se simţi bine şi relaxat care este foarte molipsitor. A fost o masă tradiţională bogată şi o atmosferă deosebită, ce mie personal mi-a satisfăcut încă o curiozitate gastronomică şi anume kavarma bulgărească, un fel de tochitură cu foarte multe legume şi carne de miel servită într-un vas foarte gros de fontă aşezat pe un suport care dedesubt avea un fel de spirtieră aprinsă de ospătar la masă, care spirtieră nu a ars decât atât cât a trebuit pentru a păstra mâncarea fierbinte destul de mult timp (parcă a ştiut cât timp îmi va lua să o devorez, mai ales că a fost stropită preliminar şi cu ceva mastică şi stinsă cu un "Cerga" roze). Şi pâinea.... merită să mergi acolo şi doar pentru pâine; un fel de lipie cu două feluri de brânză înăuntru. Un deliciu, ce mai, de toate felurile: olfactiv, gustativ, vizual şi auditiv (muzică tradiţională într-un decor tradiţional nemaipomenit), şi asta pentru doar 15 euro pentru două persoane. Restaurantul se numeşte Daiana şi este cam la 200 metri de hotel.
 |
| Festin |
 |
| Aragaz personal şi o foarfecă pentru mâncare |
Cu "maţul plin", simţurile satisfăcute şi aburii aferenţi datoraţi bineînţeles diferenţei de temperatură, nu altfel, am procedat la încărcarea bateriilor într-o formă deluxe, aşa cum era şi denumirea camerei. Lucru realizat pe deplin din moment ce dimineaţa devreme am avut chef de "observări" fenestre, timp în care se producea într-un recipient-accesoriu al camerei de hotel, licoarea neagră-maronie matinală de trezit şi de sorbit. Am descoperit că aveam vedere asupra Sahat Tepe - unul din cele şapte protuberanţe terestre pe care este aşezat oraşul (de remarcat influenţa otomană în denumiri: tepe=deal),
asupra Amfiteatrului roman, uau...,
sau o parte mică din oraş.
Pe de altă parte (adică pe partea cealaltă a hotelului), vedere spre zona pietonală
 |
| Credit foto: Răzvan Catrinescu |
şi spre Primărie (stânga), împreună cu Piaţa Stambolov cu terase şi multele opere de artă (sculpturi, statui, monumente), care piaţă reprezintă o dilatare a bulevardului pietonal Kneaz Alexander Battemberg, numai bună pentru o relaxare binemeritată în urma unor varii motive.
 |
| Credit foto: Răzvan Catrinescu |
Nu mai aveam răbdare, abia aşteptam să iau pulsul oraşului. Nu am reuşit foarte curând, întrucât reprezentam doar un sfert din personalul călător treaz şi apt, timpul de aşteptare transformându-l cumva într-unul folositor prin umplerea sertăraşelor mele goale de la capitolul istoria Plovdivului, ajutat de un ghid complet al Bulgariei de la Editura Aquila (nerasfoit încă prea tare) şi de un pliant foarte util luat de la băiatul vorbitor de engleză literară de la recepţie, în compania unor triluri de păsărele ce se bucurau ca şi mine de căldura acelei dimineţi.
Ia să vedem: mai întâi se zice că a fost Eumolpia(s) o aşezare fortificată a tracilor pe lângă Râul Mariţa (cel mai lung râu al Bulgariei de azi) aşezată pe ridicătura care azi se numeşte Nebet Tepe. Parcă am mai auzit şi pe la noi de tracii ăştia. Viaţa, tradiţiile, cultura bogată, şi îndeosebi vinurile şi mierea tracilor sunt îndelung evocate de Homer, Herodot şi alţi antici. Să nu mai punem la socoteală că şi Spartacus tot din traci se trage.
La un moment dat, Filip al Macedoniei (tatăl lui Alexandru Macedon) s-a gândit că nu i-ar strica încă o cucerire. Aşa că a trecut la treabă şi a şi reuşit pe la 342 î.Hr. o victorie asupra Eumolpiei, dar cum nu era de loc modest, a schimbat denumirea aşezării în Philipopolis după numele lui (oraşul lui Filip) şi a creat cea mai temută fortificaţie din Tracia pe care celţii au eşuat în multiple rânduri să o cucerească.
Romanii, prin aspiraţia lor de cucerire a Traciei pe durata a vreo două secole, a reuşit într-un final prin secolul I d.Hr. să preia controlul şi asupra a ceea ce urma să fie numit în modul specific roman Trimontium, adică cele trei dealuri pe câte era întins atunci "Plovdivul" de atunci, ce va deveni centrul vastei provincii Tracia Romana, declarat metropolis, care va avea senat propriu şi căruia îi va fi îngăduit de Roma să bată monedă proprie şi să colecteze taxe, lucru benefic pentru dezvoltarea ulterioară a urbei. Se pare că asupra oraşului tocmai aceşti romani au avut cea mai mare influenţă, acest lucru văzându-se şi azi, fiind oraşul cu cele mai multe dovezi păstrate în acest sens din Bulgaria, chiar dacă ulterior prin sec. al III-lea goţii au încercat să distrugă cât mai mult cu putinţă. Totuşi, au rămas urme ale dezvoltării extraordinare ale metropolisului din perioada romană, reprezentate de drumuri pavate, sisteme de aducţiune a apei, amfiteatre, teatre, băi publice, canalizări, stadionul şi Praetoriul Roman.
În urma inutilei scindări a Imperiului Roman, oraşul a ajuns sub ocuparea Constantinopolelui, devenind parte a Imperiului Bizantin. Prin secolul al VI-lea au apărut şi slavii care s-au aşezat pe aceste meleaguri cărora aceştia au început să-i spună Pulpudeva cu variaţii spre Puldin sau Ploudin de unde numele rămas până în prezent Plovdiv. Aceştia au avut un rol însemnat în modelarea imaginii etnice a oraşului.
A urmat pentru o perioadă destul de mare (vreo şase secole), un ping pong jucat de noul Ţarat Bulgar cu Imperiul Bizantin în care joc mingea era chiar urbea de graniţă Plovdiv ce avea o poziţie strategică destul de râvnită, situându-se pe Via Militaris- principala artră militară a Peninsulei Balcanice, locul fiind un loc important de popas al cruciaţilor primelor patru cruciade.
Oraşul a început să nu mai fie disputat după ce turcii au cucerit Constantinopolele şi apoi s-au extins spre nord, fortăreaţa de graniţă Plovdiv de până atunci nemairegăsindu-şi rolul de apărare a graniţei, situându-se acum în jumătatea Imperiului Otoman, motivul pentru care începe treptat să dispară ireversibil semnele şi vestigiile vechiului imperiu. Turcii încep construirea de edificii orientale, moschei, băi turceşti ş.a., ceea ce începe să dea oraşului un iz uşor mistic cu un şarm aparte.
Începe apoi să se simtă influenţa renaşterii bulgare prin aportul clasei de mijloc care prin influenţa schimburilor comerciale cu Europa dar şi cu Rusia, conştientizează aportul adus de educaţie în dezvoltarea şi modernizarea oraşului, astfel că Plovdivul devine un centru puternic economic şi cultural al părţii europene a Imperiului Otoman tocmai prin efortul depus de această clasă.
În urma războiului ruso-turc din 1877-1878, Plovdivul devine capitala noului stat bulgar constituit, cu un guvern rus temporar constituit. Asta pentru puţin timp, deoarece în urma unui tratat Bulgaria este împărţită în trei: o parte cu capitala la Sofia - centru politic, altă parte (Rumelia de Est) vasală sultanului cu capitala la Plovdiv- centru cultural şi a treia Macedonia redată Turciei. Unificarea va fi realizată mai târziu în 1885, iar Plovdivul va rămâne până în zilele noastre al doilea oraş ca importanţă după Sofia. În prezent aici se ţin anual marile târguri şi expoziţii, aici au loc marile manifestări culturale.
Pot spune că am fost mult mai impresionat de Plovdiv decât de Sofia. Are parcuri imense, un bulevard pietonal larg cu magazine în care se împletesc arhitectura modernă cu cea veche, pieţe largi, un centru istoric despre care voi vorbi mai pe larg în postul următor, râul Mariţa cu tot ce înseamnă navigaţie şi entertainment aqua, dealuri, biserici, moschei (se spune că la un moment dat Plovdivul avea 500 de moschei), sinagogi, săli expoziţionale pentru târguri internaţionale, teatre, opera (vara sunt reprezentaţii şi în aer liber la amfiteatrul roman şi la Odeon), muzee, expoziţii, o bibliotecă (la care nu am ajuns), Universitate, restaurante, terase, cluburi şi preţuri mici (dacă te străduieşti, găseşti şi preţuri mai mari). Oraşul vibrează de artă, există foarte multe sculpturi, monumente, reprezentaţii stradale, simţi asta prin orice por. Şi oamenii... Oamenii par să fie detaşaţi de problemele stresante ale vieţii sau cel puţin de modul cum le percepem noi. Se plimbă agale şi zâmbind de parcă ar avea tot timpul din lume ca şi cum ei, localnicii ar fi turişti în propriul oraş, fie că sunt în centrul vechi, în parc sau pe bulevard, iar dacă ai nevoie de orice fel de conversaţie îţi sar în ajutor. Am întâlnit foarte mulţi de diferite vârste care vorbeau bine engleza. Clar este influenţa aerului cultural al cosmopolitului oraş. Nu am crezut că o să mă simt aşa de bine într-un centru urban de la sud de Dunăre cu cetăţeni vorbitori de limba bulgară. Cu siguranţă ar trebui să mai revin.
 |
| "Dimineaţa pe răcoare" |
 |
| Piaţa Stambolov tot devreme |
 |
| Arteziană postbelică în Piaţa Stambolov |
 |
| Faţada random |
 |
| Primăria |
 |
| Artă? |
 |
| Cap de linie: clădirea M-Tel |
 |
| Băncuţe... pentru băieţii care refuză să intre în Outlet... |
 |
| O ditamai poşta din perioada comunistă care este şi sediul Operei - Piaţa Centrală |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti poti spune parerea aici: